Despre Dimitrie Cantemir

     Din lucrările elevilor nostri

Neamul nostru n-a dus niciodată lipsă de talente.  Tot ce rămîne în urma unui om este numele. Sîntem un popor norocos, fiindcă noi, spre deosebire de alte popoare, nu trebuie să ne născocim strămoşii. Noi îi avem.

      Multe din paginile care s-au scris sînt valabile şi pe viitor.

     Cînd ne întoarcem în vremuri,  ne întîlnim cu Dimitrie Cantemir      -

   „... rege între filozofi şi filozof  între regi...”

     Cu toate că s-au scurs  330 de ani de la naşterea lui,  fiecare om e gata să încuviinţeze că acest nume emană impulsul neamului.

     Timpul este nemilos. El este ceva care distribuie tuturor lucrurilor toată durata lor precisă şi le face să participe la ce a fost, este şi va fi, fără ca el însuşi să devină durată în înţeles sensibil. Cu el se duce şi rămîne trecutul istoriei noastre.

      El a formulat probleme şi a căutat să le soluţioneze,  aducînd contribuţii ce merită să fie consemnate şi cunoscute.

      „Cînd eram tînăr, învăţam limbile orientale şi fără încetare, timp de 22 de ani, am stat la Poarta Otomană, avînd convorbiri cu oamenii de tot felul de ranguri şi cuvintele lor s-au lipit de mintea mea  ca ceara…” (“Istoria Imperiului Otoman”)

    

     Un tînăr cu maniere alese, cu o conversaţie deosebit de plăcută, care  o purta cu uşurinţă în limba latină. Iar unul dintre străini ne lasă şi un portret fizic al tînărului prinţ, care îl impresionase în mod deosebit prin frumuseţea şi puritatea trăsăturilor sale.

                                                                Ion Neculce

 

Mărturiile străinilor

 

    1714. La o şedinţă a Academiei din Berlin urmau să fie aleşi căţiva noi membri.

     - Propun ca membru de onoare al Academiei noastre să fie ales învăţatul Demetrius Cantemir, a deschis şedinţa  filozoful Leibniz.

-          Pentru care merite, baron Leibniz ?!

-          După părerea mea, la ora actuală Demetrius Cantemir e unul din cei mai de seamă învăţaţi din lume. A scris multe şi felurite cărţi,  între care o istorie a turcilor. A compus cărţi de filozofie. E un foarte bun matematician.  A inventat un aparat pentru calcule la Moscova, unde se află acum. Turcii îl socot cel mai mare compozitor al lor.

-          Mai cunoaşte, domnilor, zece limbi. Scrie în limbile latină, greacă, turcă, rusă, română...

-          Şi cine e acest Cantemir?  E un neamţ?

-          E un moldovean ...

-          De unde?

-          Din Moldova.

-          Propun să fie pus la vot numele lui ...

Toţi academicienii au votat unanim pentru Dimitrie  Cantemir membru de onoare al ei, l-a numit în diploma pe care i-a trimis-o „ rege între filozofi  şi filozof între regi ...„

calificativ pe care fostul domn al Moldovei l-a purtat cu mîndrie toată viaţa.

Avea abia 24 ani  şi trecea de pe atunci drept un mare savant.

Căci marele nostru istoric…

A stăpînit Cantemir-Vodă cel Bătrîn peste Moldova, vreme de lucru ce cam rar se întîmplase voievozitor moldoveni de la Rareş,  încoace.

   Şi-a avut voievodul Cantemir Bătrînul un fecior, adevărat Făt-Frumos din lacrimă, minunat la făptură, dulce la cuvînt şi înzestrat de Dumnezeu cu atîta înţelepciune, încît a fost în vremea lui cel mai mare cărturar şi cel mai straşnic filozof din lume. Îl chema Dimitrie Cantemir şi a fost cea mai  strălucită podoabă de înţelepciune a neamului românesc.

   Văzîndu-l taică-său Vodă Cantemir cel Bătrîn în ce apa se adoptă, de mic l-a trimis la Constantinopol, unde erau pe atunci cei mai mari profesori ai lumii şi unde se zicea că hălăduieşte mama tuturor învăţătorilor. Unsprezece limbi ştia şi pe toate îngereşte le vorbea, că se mîndrea de el, toate seminţele pămîntului şi în faţa lui toţi filozofii cei mai mari rămîneau ameţiţi şi-nmărmuriţi.

   Cantemir-Vodă, după ce a murit ţinutu-l-au mort tăinuit o zi şi o noapte pînă s-au gătit cărţile şi au făcut harzur de la boieri şi de la ţară la Poartă, de poftia să puie pe un fecior a lui Cantemir-Vodă  domn în locul tătîne-său. Şi au trimis pe vătavul Pîrvul şi cu Ştefăniţă Rusat, feciorul lui Manolachi postelnicul. Şi după ce au pornit cărţile, a doua zi, s-au şi ajunsu hatmanul Bogdan şi cu Iordachi vistiernicul şi cu toţi slujitorii să ridice pe Dumitraşco beizade, feciorul lui Cantemir-Vodă, domn în locul tătîne-său. Deci au gătit divanul cel mare şi s-au strînsu toată boierimea şi mitropolitul şi slujitorii la curtea cea domnească şi au adus şi pe un agă a veziriului turcu ...

      Atuncea a spus la tot norodul că a murit Cantemir-Vodă, ce slujitorii început a striga că altul nu le trebuie să le fie domn ce numai Dumitraşco, beizade, feciorul lui Cantemir-Vodă...   

Turcul aga, văzînd că strigă cu toţii întru-un cuvînt, au luat un caftan şi au pus în spatele lui Dumitraşco beizade şi beizade au îmbrăcat pe turcu cu un contăş cu samur şi au şezut amîndoi în scaune şi au început a slobozi puşcile... Şi toţi boierii şi slujitorii căpeteniile, cine-s după rînduiala sa, a prins a săruta poala turcului şi a lui Dumitraşco beizade. Şi după aceea gătindu-s <a> au purces cu alai domnescu de au mersu la Svetii Nicolai de i-au citit mitropolitul molitva cea de domnie, după obicei.           

/ Ion Neculce /

     Tocmai el Cantemir învăţatul, care ştia să-şi bată joc de alţii cînd îşi făureau genealogii prea fantastice tocmai el căzu în acelaşi ridicol, vrînd numaidecît din neamul lui mazili să facă coborîtori din Tamerlan, vestitul cuceritor asiatic.

       Cînd era copilandru de 15 ani, scrie  o carte de filozofie. Tot în frageda lui tinereţe născoci cîturi pentru slujbele religioase ale turcilor şi modifică muzica lor, care pînă atunci nu avea semne muzicale. Ba scrie în latineşte istoria dintre început a Împărăţiei Turceşti, descurcînd hrisoavele şi răbojurile lor vechi şi rînduind faptele petrecute cu sute ani în urmă, încît fu socotit ca un mare prieten al împărăţiei şi cel mai mare scriitor al turcilor, în vremea aceea. Că nu ştiau Turcii cu ce daruri să-l mai dăruiască şi ce laude să mai aducă. Iar Sultanul ca pe cel mai bun sfetnic îl socotea şi mult se mîndrea cu prietenia lui.

       De aceea într-o vreme, cînd se porni iarăşi la război mare între  Turci şi Rusia, cam spre sfîrşitul domniei lui Vodă Brîncoveanu, Sultanul nu găsi alt om mai de credinţă să-l pună domn în Moldova decît pe acest mare filozof şi neîntrecut cărturar. Iar Dumitru Cantemir cum ajunsese domn în Ţara Moldovei, se şi lepădă de Turci şi trecu pe faţă lui Petru cel Mare, împăratul Ruşilor.       

    Căci aşa cugeta el: “Vom îndrepta  muzica şi vom ticlui cîntece; vom scri istoria neamului şi cu multă cinste o vom cinsti, dar cu creştin sînt şi cînd necreştinii se ridică împotriva noastră, eu cu creştinii merg. Şi-a mers alături cu creştinii şi-a luptat cu vitejie”.

Aşadar, la vărsta de 15 ani pleacă un tînăr care citise toţi cronicarii, moldoveni sau munteni, şi  aflase de la ei tot ce  se putea şti în acea vreme  despre ţara sa, despre originea locuitorilor acestei ţări, despre limba acestor locuitori. Însoţit de un asemenea bagaj, un tînăr cu imaginaţie înflăcărată a celor 15 ani cu calităţile excepţionale de analiză şi de sintetizare a faptelor, pe care avea să ni le dezvăluie mult mai tîrziu opera sa, a fost permanent stăpînit de gîndul de a verifica ceea ce aflase despre ţara şi neamul său din cronicari prin orice informaţii pe care le putea culege.